panza, oameni, vise

dap... a mai trecut (zic eu) un moment dificil... si ca intotdeauna din astfel de momente ai ce invata... poate partial este unul dintre motivele pentru care acea situatie se "intampla", pentru ca tu, draga actorule, sa iti mai inveti un rol. si la un moment dat parca totul se leaga, parca formele din jur prind contur, cum un orb incepe sa formeze imagini in jurul sau... si vezi cum de-alungul perioadei de criza au aparut si disparut o multime de persoane in viata ta... unii poate o zi sau doua, altii o saptamana sau trei... privesc fiecare astfel de persoana si vad ca fiecare dintre ele si-a facut treaba pe care o avea de facut (m-a invatat ceva, elemente fara de care as trece mult mai greu prinr-o astfel de perioada) apoi a plecat la fel de senin... si ma intreb daca in viata lor s-a schimbat ceva pe parcursul acestei experiente... ma intreb care ar fi feed-backul din partea lor vis-a-vis de situatiile trecute impreuna... ar fi interesant un astfel de schimb de idei... si fara sa vreau gandul ma duce la "panza de paianjen" care ma "urmareste" din copilarie (o idee conform careia fiecare dintre noi influenteaza vietile celor din jur in proportie mai mica sau mai mare, in functie de conjunctura, la randul sau fiind influentati de persoanele pe care le intalnim)... e atat de straniu cum cel de langa tine te poate face sa te simti cea mai puternica fiinta de pe acest pamant, si aceeasi fiinta te poate nu numai darama, ci si pune pamantul peste tine... te poate ajuta sa te descoperi, sa te inventezi, sa te cunosti si chiar sa te iubesti... si e atat de simplu... poate asta e si partea intriganta... oamenii sunt capabili de atatea lucruri minunate, pe care le pot face pentru ei si pentru cei din jurul lor incat... uita ca sunt oameni si le e mai confortabil sa ramana in micul lor cerc de barfe si lucruri marunte...
poate la un moment dat ii vom influenta constient si pozitiv pe ceilalti... in directia corecta a existentei lor si a noastra...

verde, roz... neaaa doar negru si gri...

mda... si cica sa nu fi pesimist, sa vezi viata in culori.... mda... ale naibii culori sunt numai in tonuri de gri si negru... sa inspiri si respiri numai dragoste si armonie... da, desigur, dk esti orb la cei din jur si surd la cuvintele lor... atunci, da, mai ai o sansa sa fi binedispus si zambaret... apropo de zambaret... e bine sa zambesti si toti sa creada ca esti fericita in cele mai ciudate momente, cand mai ai putin si clachezi... dar noroc ca nu esti din sticla si ca nu pot vedea prin tine... probabil s-ar ingrozi si si-ar ascunde fetele de ipocriti... si apare intrebarea: cine e mai ipocrit ca cine? tu ca incerci sa fi tot timpul binedispus, sa binedispui si pe altii si sa nu-i incarci cu problemele si situatiile tale, sau ei, cand iti zic te inteleg si sunt langa tine, dar nici macar sa te asculte, eventual sa iti mai zica si un te iubesc sau tin la tine asa ca nu ti-au mai zis de mult, nu neaparat ca mai si simt asta... si la un moment dat sa apara un strain care sa iti intinda o mana de ajutor, fara macar sa se gandeasca la o recompensa sau la recunostiinta... pur si simplu sa fie langa tine fara macar sa stie ca e, ca te sprijina, sau ca iti arata o lume noua pentu tine... o lume pe care o renegai, si nu iti doreai s-o simti pentru simplul fapt ca nimeni nu te vedea in stare sa faci parte din ea... atunci cand tu nu crezi in tine e foarte greu pentru ceilalti sa creada ei in tine, dar cand tu chiar crezi in tine si in ceea ce poti, iar ceilalti iti spun las-o balta n-o sa reusesti nici de data asta, cand nici macar cele mai apropiate fiinte nu te sustin, nu mai zic sa te si inteleaga (deja cer prea mult)... e prea de tot...
ce pot sa zic la final... probabil voi veni si cu articole mai putin recalcitrante, mai pacifiste si mai pozitive... momentan... nu e clipa pentru ele...
Strainule... (iti voi multumi direct aici, vad ca e cam greu sa te scot la un suc sa iti spun toate astea in fata, dar va fi ok si aici...) iti multumesc si iti sunt recunoscatoare pentru momentele pe care mi-le-ai oferit, au fost de neuitat (inca am ramas in cap cu fata lui zeus, si ursuletul care avea in brate alt ursulet.. etc :) ), si pentru ca ai fost langa mine atunci cand lumea mea se prabusa... tu ai reusit sa ma deconectezi de la problemele mele si sa ma faci sa traiesc ca la 20 de ani nu ca la 70... probabil pentru tine momentele astea au fost ceva obisnuit (cum probabil am fost si eu), in schimb pe mine m-au ajutat sa vad ce vreau, cum vreau... iti sunt recunoscatoare pentru ca mi-ai deschis mintea si mi-ai aratat cum as putea fii... ai scos la iveala o alta parte din mine care statea sub lacat (de teama ca ar face prea multe nebunii)... ai avut incredere in mine.. si m-ai ajutat sa am si eu in mine... sunt bucuroasa ca te-am cunoscut si alt fel decat te stiu ceilalti... pentru ca esti un tip care merita mult mai mult decat are...

Copilarie...

de sub amintiri, printre clipele uitate,
un fluture se ridica, plin de viata se inalta,
aripile ii lucesc in prea-maritul soare,
cum sclipesc stelele cand in zare se coboara,
vesel si mereu vioi, alunecand usor pe curcubeu,
zburand cu norii laolalta, naiv ca iubirea oarba,
toata lumea e a ta...
copilarie, fluture zburdalnic, captiv in ale timpului ate,
dupa gratiile de matase,
cuvintele nu-ti spun,
ca intreaga ta lume, incape intr-un balon de sapun...